Accidente cumplite de muncă, la Pitești, Timișoara și Craiova! În total, trei persoane și-au pierdut viața în urma unor greșeli inexplicabile. În Pitești, un tânăr de 24 de ani a căzut de pe o macara, de la o înalțime de peste 15 metri. Tragedia s-a produs sub privirile îngrozite ale tatălui și fratelui său.
Investiție de mântuială într-un spital din Timișoara! În secția de primiri urgențe abia inaugurată a Spitalului Municipal din orașul de pe Bega a căzut tavanul și plouă. Panglica secției în care s-au investit circa 840.000 de euro a fost tăiată la începului lunii iunie. Lucrarea de mântuială a cedat la primele ploi serioase.
Spectacol de lectură inedit, la Timisoara! Piața din centrul orașului s-a transformat în sală de lectură în aer liber, cu sute de cititori, în cadrul evenimentului ”Concentrica”, inițiativă menită să atragă iubitorii de carte, dar și cu scopul împlinirii unui demers de incluziune socială. Alături de elevi, persoane cu dizabilități, militari, pensionari și jandarmi...
Grav accident în apropiere de Timișoara! Șase persoane au fost rănite, după ce un autocar plin cu de pasageri s-a ciocnit cu un autoturism. Din cauza numărului mare de posibile victime, autoritățile au activat parțial planul roșu de intervenție. Potrivit poliției, accidentul s-a produs după ce femeia aflată la volanul automobilului a pierdut...
Peisaj de poveste la Timișoara! Lalelele plantate în întreaga zonă centrală a orașului au înflorit și oferă o priveliște fascinantă. Fotografii zăbovesc zeci de minute în preajma florilor multicolore, pentru a imortaliza cele mai frumoase imagini. Și trecătorii sunt atrași ca de un magnet de pajiștile cu lalele. Sute de timișoreni au ales...
Protest inedit, la Timișoara! Un bărbat s-a înarmat cu o portavoce și s-a postat într-o stație din centrul orașului, cu scopul de a-i avertiza pe călători să fie cu ochii în patru. Omul spune că este sătul de furturile din mijloacele de transport în comun și susține că poliția nu ia niciun fel de măsuri.
Evenimente grave, consemnate în ultimele ore pe șoselele din țară! Unul dintre acestea a fost înregistrat la Timișoara. Un șofer în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața în urma coliziunii dintre automobilul pe care îl conducea și un autotren. Potrivit anchetatorilor, din primele concluzii reiese mașina omului a intrat sub tirul care i-a ieșit brusc...
Șoferii din Timișoara ar trebui să aibă nervi de oțel! Totul din cauza celor zece semafoare montate într-un sens giratoriu. Culmea, cinci sunt înaintea sensului și celelalte cinci chiar în interiorul lui. Conducătorii auto se plâng că traficul este mai mult blocat.
Patru autoturisme, implicate într-un accident, la Timișoara. Un sofer grăbit nu a acordat prioritate într-o intersecție și a lovit în plin o mașină care circula regulamentar. În urma impactului violent, masina lovită a fost aruncată în alte două autoturisme care așteptau la semafor. Automobilul șoferului care a provocat accidentul a ajuns pe trotuar, la...
Noaptea trecerii în noul an, sărbătorită în toată țara! Chiar dacă focurile de artificii au lipsit de la multe petreceri, românii au știut cum să se distreze pe cinste. Fie că au ales să petreacă în stradă, în localuri sau acasă, oamenii s-au asigurat că vor avea ce povesti despre trecerea dintre ani. La Sibiu, Gabriel Cotabiță a marcat revenirea sa pe scena muzicală...
Accident în lanț pe Autostrada Timișoara-Lugoj, la Remetea Mare! 11 oameni au trecut prin momente de groază, după ce mai multe mașini, printre care și un microbuz plin cu cetățeni bulgari, s-au ciocnit violent. Potrivit martorilor, un șofer de tir a vrut sa intre cu autovehiculul într-o parcare, moment în care a fost lovit în spate de microbuzul cu bulgari.
Graba face victime! Un șofer grăbit nu a acordat prioritate unei ambulanțe, într-o intersecție din Timișoara, și a lovit-o în plin. Mașina de salvare se afla în intervenție și avea sirena pornită, însă conducătorul auto a văzut-o prea târziu și nu a mai putut evita impactul. Ambulanța s-a răsturnat, iar asistenta de pe salvare și un biciclist aflat în trafic au fost răniți.
Un șofer sârb de tir a sfârșit tragic în România! Omul a intrat în stop cardio-respirator chiar în timp ce se afla la volan, în Timișoara. Trecătorii au văzut cum autotrenul își schimbă brusc direcția, iese în afara carosabilului și se oprește într-un gard. În autovehicul se afla și un alt șofer care dormea.
Grav accident pe șoseaua ce leagă Timișoara de Vama Cenad! Două persoane au murit și alte patru au fost rănite, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autocar plin cu pasageri. Șoferul mașinii a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă și nu a mai putut evita impactul.
Situație alarmantă în majoritatea unităților medicale din țară! Spitalele nu sunt pregătite să facă față unei tragedii de proporții precum cea din clubul Colectiv. Doctorii spun că nicio unitate nu s-ar descurca cu un număr mare de victime arse. În Iași nu pot fi tratați bolnavi cu arsuri mai mari de 20% din suprafața corpului, iar în Spitalul Județean din Arad...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019