Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre tir

RSS Știri
 

 
  • Accident cu 4 victime in Mehedinti din 29 Noiembrie 2011 in categoria Social - economic

    Accident grav pe Drumul E 70, în Mehedinti. Patru barbati si-au pierdut viata, dupa ce masina în care se aflau a intrat sub un TIR, parcat la iesirea din localitatea Fata Cremenii. La locul accidentului au ajuns forte impresionante de medici si pompieri, însa victimele nu au avut nicio sansa în urma impactului. Politistii cred ca soferul a adormit la volan sau a fost baut.

  • Un tir a căzut de pe un pod din zona Titu peste calea ferată din 21 Noiembrie 2011 in categoria Social - economic

    Capriciile vremii au provocat necazuri și în Dâmbovița. Traficul feroviar a fost blocat pe un sens de mers, în zona Titu, după ce un autotren a căzut peste calea ferată, de pe un pod aflat pe DN 7. Politistii spun că accidentul s-a produs din cauza vitezei cu care circula conducătorul auto, pe ceață și în condițiile unui carosabil alunecos. Șoferul TIR-ului, care mergea dinspre Bucuresti către Pitesti, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a rupt parapetii de protectie ai podului. S-a rastunat apoi peste șine, blocând astfel ambele sensuri ale magistralei feroviare. Omul a avut noroc: a scapat fara rani. Două trenuri au avut întârziere de aproape o oră.

  • Doi oameni au murit si alti patru au fost raniti, intr-un grav accident produs in judetul Suceava din 10 Noiembrie 2011 in categoria Social - economic

    Accident grav, în judetul Suceava! Doi oameni au murit si alti patru au fost raniti, dupa ce masina în care se aflau, o dacie-papuc, a intrat într-un tir. Tragedia s-a produs la iesire din Gura Humorului, spre Suceava. Oamenii lucrau la o firma de constructii si se întorceau de la serviciu. Dacia-papuc a fost lovita în plin de autotren. Un om a murit pe loc, altul mai târziu la spital, iar alti patru au fost grav raniti. In prezent sunt internati la Spitalul Judetean Suceava.

  • Soferul vinovat de accidentul din apropiere de Szeged, retinut pentru 72 de ore din 1 Noiembrie 2011 in categoria Social - economic

    Soferul TIR-ului care a provocat accidentul dintre Mako și Szeged, in care au murit 14 oameni, a fost reținut de poliția maghiară pentru 72 de ore. Ovidiu Munteanu se afla internat in spital si este pazit de trei politisti, pentru a nu putea fugi din unitatea sanitara. Acesta va fi cercetat pentru omor din culpă iar pe numele sau a fost emis un mandat de arestare preventivă. Potrivit medicilor, Munteanu a suferit mai multe leziuni la nivelul membrelor, având picioarele rupte. În decursul nopții el a fost supus unei intervenții chirurgicale, la nivelul toracelui, au confirmat surse apropiate anchetei. Medicii susțin că starea lui este stabilă, fiind în afara pericolului.

  • Un tren personal a lovit un tir încãrcat cu bere, la intrarea în Miercurea Ciuc din 23 Septembrie 2011 in categoria Social - economic

    Accident grav, intre Siculeni si Miercurea Ciuc! Un tren personal, care venea dinspre Ciceu, a lovit în plin un tir încãrcat cu bere. Soferul tirului si mecanicul trenului au fost rãniti usor. Autotrenul a fost târât peste 150 de metri, pe calea feratã si mii de litri de bere s-au imprastiat peste tot. In coliziune au fost rupti si doi stâlpi de sustinere a firului de contact. Circulatia între Siculeni si Miercurea Ciuc a fost închisã ore intregi, pânã la degajarea zonei in care s-a produs accidentul.

  • Un tanar s-a impuscat in cap cu un pistol inchiriat la poligonul de tir din 23 Septembrie 2011 in categoria Social - economic

    Caz cutremurător, la poligonul "Iosif Sârbu” din zona Băneasa, de lângă Capitală! Un tânăr a cerut un pistol de calibru 5,6 mm, pentru a trage la țintă, și, profitând de neatenția instructorului, s-a împușcat în cap. Instructorul l-a văzut când a rupt-o la fugă, dar nu a reușit să-l mai prindă. A auzit doar o împușcătură, iar când a ajuns lângă el era deja mort. Angajații poligonului au chemat imediat poliția și un echipaj SMURD.

  • Un autoturism a luat foc, dupa ce s-a lovit de un TIR, pe o sosea din Buzau din 13 Septembrie 2011 in categoria Social - economic

    Grav accident rutier în judetul Buzãu! Un autoturism a luat foc, după ce s-a lovit de un TIR. În accident, șoferul autoturismului s-a ales cu arsuri grave pe tot corpul și a fost transportat de urgență la spital. Coliziiunea s-a produs pe Drumul European 85, în apropierea localității Costești. Din primele cercetări, rezulta că șoferul autoturismului s-a angajat intr-o depasire riscanta si n-a mai avut timp sa revina pe banda sa de mers. El a intrat in plin in autotrenul care venea din fata.

  • Un motociclist din Slatina si-a pierdut viata sub rotile unui tir din 29 Iulie 2011 in categoria Social - economic

    Un tânăr, în vârstã de 25 de ani, din municipiul Slatina, și-a pierdut viața după ce a intrat cu motocicleta sub roțile un tir! Bărbatul circula cu viteză excesivă, iar la un moment dat, s-a dezechilibrat, a pierdut controlul bolidului, a lovit o mașină de pe același sens de mers și a fost proiectat sub un camion, care circula din sens opus. În ciuda eforturilor de a-l salva depuse de echipajul SMURD sosit la fața locului, motociclistul a decedat la scurt timp după ce a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Olt.

  • 15 oameni raniti, in coliziunea dintre un autocar si un tir din 18 Iulie 2011 in categoria Social - economic

    Un grav accident rutier s-a produs în apropiere de Craiova, pe raza localitatii Pielesti. 15 oameni au fost rãniti, in urma coliziunii dintre un autocar si un tir. Într-o curbã periculoasã, autocarul a intrat pe contrasens si a intrat in tirul care venea regulamentar din fatã. La fata locului au ajuns in scurt timp echipajele de salvare. În autocar se aflau 39 de pasageri si 15 dintre acestia au fost transportati la spitalul din Craiova.

  • Un autotren a luat foc in timp ce se deplasa pe o sosea din judetul Suceava din 12 Iulie 2011 in categoria Social - economic

    Un tir încãrcat cu celulozã a luat foc pe Drumul National 17, în judetul Suceava. Autotrenul aparține unei societăți comerciale din localitatea Frumosu. Soferul a observat flãcãrile abia când au cuprins cabina. Timp de aproape o ora, traficul rutier a fost blocat in zonã si mai bine de sase ore s-a circulat pe un singur sens.

  • Accident fatal pe DN7 din 2 Iulie 2011 in categoria Social - economic

    Bilanț tragic, în urma impactului produs între un TIR și o autoutilitară, pe Drumul Național 7, între Sebeș și Orăștie! Un șofer a murit, iar altul a fost grav rănit, totul din cauza exploziei unui pneu.

  • Un bãietel din Sibiu a fost omorat de un TIR, chiar pe trecerea de pietoni din 22 Iunie 2011 in categoria Social - economic

    Un baiat de zece ani, din Sibiu, a fost strivit de un TIR chiar pe trecerea de pietoni. Copilul traversa regulamentar o stradã din Sibiu, dar soferul TIR-ului nu l-a observat si l-a prins sub roti. Victima a murit pe loc. Pe numele soferului TIR-ului înmatriculat în judetul Olt a fost intocmit dosar penal si este cercetat pentru ucidere din culpã.

  • Un polițist și un jandarm sunt anchetați penal dupã jaful de la benzinãria din Satu Mare din 31 Mai 2011 in categoria Social - economic

    Polițistul și jandarmul care se aflau în benzinãria jefuitã sãptãmâna trecutã în Satu Mare sunt cercetați penal pentru neglijențã în serviciu. Ei sunt acuzați cã dormeau în magazie în timp ce un bãrbat înarmat cu un cuțit a amenințat o angajatã și a fugit cu încasãrile. Imaginile surprinse de camera de supraveghere aratã cum hoțul se plimbã prin fața benzinãriei. Așteaptã sã plece un TIR, apoi intrã și se repede asupra casierei cu un cuțit în mânã, ia banii și fuge. In acel moment jandarmul, care dormea împreunã cu polițistul în magazia din spate a benzinãriei, intrã pe ușã.

  • Accident în lanț, pe DN 1, la limita județelor Alba și Sibiu din 20 Mai 2011 in categoria Social - economic

    Patru persoane au văzut moartea cu ochii, pe Drumul Național 1, la limita dintre județele Alba și Sibiu, după ce șoferul mașinii în care se aflau s-a înscris într-o depășire riscantă. Vehiculul a fost lovit de un autotren aflat pe contrasens, după care a ricoșat într-un alt TIR.

  • Un sofer de tir a murit, dupa ce a cazut peste el o bara de limitare a gabaritului din 18 Mai 2011 in categoria Social - economic

    Un șofer de tir a murit strivit de o bară de limitare a gabaritului, care a căzut peste cabină. Bara, de peste o tonă, era montată sub un pod de cale ferată pe sub care șoferul a încercat să treacă. Accidentul s-a produs, marti-seara, în Comănești, judetul Bacau.
    Aproape o ora a durat interventia pompierilor, până au reușit să-l scoată pe șofer din cabina distrusă.  Oamenii legii ancheteaza cazul, pentru a stabili imprejurarile in care s-a produs tragedia.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2