Trafiocul feroviar are de suferit din cauza viscolului, ghetii si nametilor! Trei linii de cale ferată au fost închise, iar 57 de trenuri de călători, dintre cele aproximativ 1.950 prevăzute să circule, au fost anulate. Restul trenurilor aflate in circulatie au întârzieri mari la sosirea și plecarea din stații. Circulația trenurilor a fost închisă complet pe tronsonul Urziceni -Slobozia, București Sud- Oltenița și Chiajna-Jilava...
O tânără din Mehedinti îsi va petrece Sarbatorile în închisoare, dupa ce a încercat sa introduca în țară peste 230 de grame de cocaina. Drogul era ascuns în borcane cu cremă de ciocolata! Cocaina ar fi urmat sa ajunga pe piata neagra din județ, iar femeia ar fi obținut cel puțin 9 mii de euro.
Trei elevi ai unor licee din Ploiesti au fost arestați pentru trafic de droguri! Politistii i-au prins în flagrant când încercau sa vândă 200 de grame de canabis chiar unuia dintre oamenii legii, aflat sub acoperire. Liceenii vindeau gramul de canabis cu 50-60 de lei atât colegilor de școala, cât și altor tineri din oraș. Polițiștii au continuat investigațiile și au descoperit mai mulți consumatori, toti elevi de liceu.
Doi jandarmi din localitatea constănțeană Murfatlar au fost atacați în plină noapte de un șofer nervos. Jandarmii ieșiseră de la muncă și se întorceau acasă. Pe drum au depășit un autoturism aflat în trafic. Supărat, șoferul i-a urmărit pe oamenii legii, i-a forțat să tragă pe marginea șoselei, după care a coborât la ei cu o bâtă și i-a atacat. Unul dintre jandarmi a reușit să sune la 112.
Seceta prelungită a perturbat grav traficul naval de pe Dunăre! Un vas de croazieră, cu 150 de pasageri la bord, a rămas blocat pe un prag de nisip, în apropierea Portului Bechet, din județul Dolj, din cauza nivelului scăzut al fluviului. Călătorii nu au intrat în panică, ci au profitat de vremea frumoasă și au făcut plajă. Potrivit hidrologilor, nici în următoarele două săptămâni nu ne vom putea bucura de ploi.
Atentie, in trafic! Infractorii s-au specializat în provocarea accidentelor rutiere, pentru a-i santaja apoi pe soferi. Politistii din Ilfov au reusit sã prindã în flagrant mai multi bãrbati, care au recurs la acest gen de intimidare.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, este in vizorul Agentiei Nationale de Integritate inca din 2010. Potrivit presei de vineri, care citeaza surse ANI, ministrul ar detine o vila in Ungaria. Demnitarul nu a trecut insa imobilul in declaratia de avere. Casa ar fi construita de un om de afaceri, mentioneaza aceleasi surse. Potrivit celei mai recente declaratii de avere, ministrul are, din 2000, o singura casa de locuit, de 140 de metri patrati, in Targu Mures.
Trafic rutier dificil, pe Valea Oltului! Din cauza executarii unor lucrãri de consolidare în zona Podului Cârligul Mic, soferii sunt nevoiti sã stea chiar si o orã în coloanã pe soseaua din Valea Oltului. Pe DN 7, între localitãtile Cãlimãnesti si Brezoi, se va circula alternativ pe un singur sens pânã în toamnã. Fiind una dintre cele mai agomerate artere din judet, politistii de la Rutierã le recomandã soferilor sã îsi rezerve timp mai mult.
Scandalul de coruptie care il are in centru pe ministrul Mediului, Laszlo Borbely, continua. Demnitarul s-a întors miercuri după-amiază în țară, după o vizita de trei zile în Polonia, unde a participat la Consiliul Informal de Mediu. De la aeroport, ministrul Mediului a mers direct la Palatul Victoria, unde s-a intalnit cu vicepremierul Marko Bela și cu liderul UDMR Kelemen Hunor. Discuția celor trei a durat circa o oră.
Pasajul Basarab i-a cucerit deja pe șoferii bucureșteni! Deschis traficului, duminică dimineață, la ora șase, acesta a reușit să scurteze simțitor timpul necesar traversării Capitalei de la vest la nord. În seara precedentă, primarul general și realizatorii proiectului aprinseseră, în premieră, luminile pasajului.
Scandal in trafic la Galati! Un taximetrist si un sofer s-au luat la bataie in plina strada, iar conflictul a fost aplanat abia dupã intervenția Poliției Locale.
Jaf armat in sectorul 4 al Capitalei. Mai multi atacatori mascați au prădat douã persoane, a cãror masinã au blocat-o în trafic. Incidentul s-a produs pe Șoseaua Giurgiului. Victimele tocmai scoseseră de la o sucursală bancară 200 de mii de lei. Au plecat apoi cu un autoturism, pe care jefuitorii l-au blocat insa cu două mașini. Sub amenintarea armei, hoții, care purtau cagule și erau echipați în combinezoane, au furat o borsetă in care se aflau banii si s-au facut nevazuti.
Senatorul Mircea Banias are interdicție de a părăsi țara în următoarele 30 de zile. Procurorii DNA au luat această măsură preventivă intrucât, in cazul parlamentarului democrat-liberal, au reținut infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, trafic de influență si instigare la delapidare. Deși anchetatorii au inceput urmarirea penală, Banias nu a fost retinut, pentru că are imunitate parlamentară. Mircea Banias a declarat la Senat că acuzațiile care i se aduc sunt neîntemeiate.
Românii care au petrecut sărbătorile la munte se întorc acasă. Politia Rutieră este cu ochii in patru, din cauza aglomeratiei de pe DN1. Agenții au de muncă, pentru că valorile de trafic au depăsit cu 6 mii de autovehicule cifrele dintr-un weekend normal.
Doi tineri din localitatea doljeană Băilești, dintre care unul minor, au ajuns la spital, după ce au fost împușcați în trafic. In altercația produsă în plină stradă au fost implicate 4 persoane, aflate in doua masini. Conflictul a degenerat după ce soferul unuia dintre autoturisme a scos un pistol cu bile de cauciuc și a tras un foc de armă în plan vertical și alte 3 în cei doi tineri care i-au lovit mașina.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019