Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre universitatea

RSS Știri
 

 
  • Conferința ”Noul Cod Penal și Noul Cod de Procedură Penală - la început de drum”, la Universitatea ”Titu Maiorescu” din 21 Martie 2014 in categoria Social - economic

    Noul Cod Penal, dezbătut într-o conferință interactivă, organizată la Universitatea Titu Maiorescu din București. La conferința ”Noul Cod Penal și Noul Cod de Procedură Penală - la început de drum” au participat cadre universitare specializate pe drept penal, judecători, procurori și avocați, precum și membri ai comisiilor de elaborare a noii legislații penale. De asemenea, au fost prezenți, printre alții...

  • Studenții Universității București își fac tribunal din 7 Decembrie 2013 in categoria Social - economic

    Inițiativă inedită a studenților Universității București! Aceștia au hotărât să-și înființeze propriul tribunal. Rolul de magistrat va fi jucat de un student eminent, care va judeca spețele de încălcare a regulilor universitare de către colegii săi. Proiectul a fost imediat adoptat de majoritatea studenților, însă cu unele amendamente. Există însă și sceptici, care se îndoiesc de eficiența proiectului. Mai ales pentru faptul că...

  • Scandal între studenții Universității București și președintele senatului instituției din 5 Decembrie 2013 in categoria Social - economic

    Protest, la Universitatea București! Studenții îl acuză pe președintele senatului instituției, deputatul liberal Vlad Nistor, că i-a jignit și a adoptat mai multe hotărâri, în lipsă de cvorum. Tinerii au cerut demisia profesorului și au amenințat că-i vor face chiar și o plângere penală. Protestul s-a desfășurat în incinta Facultății de Drept. Studenții reclamă că șeful senatului universitar a numărat mai multe voturi, decât numărul celor prezenți...

  • Simpozionul "Educație și creativitate pentru o societate bazată pe cunoaștere", cu participare internațională din 23 Noiembrie 2013 in categoria Social - economic

    "Educatie si creativitate pentru o societate bazata pe cunoastere"! Este genericul celei de-a șaptea ediții a simpozionului organizat de Universitatea "Titu Maiorescu" din București, cu participare internațională. Oameni de știință, doctoranzi, masteranzi și studenți și-au prezentat comunicările, în cadrul simpozionului, la secțiunile Drept, Psihologie, Informatică, Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Teorie și Practică în Consiliere...

  • Atentat cu bombă artizanală, la Universitatea din Iasi din 8 Iulie 2013 in categoria Social - economic

    Atentat cu bombă artizanală, la Facultatea de Telecomunicații din Iaș, executat de un bărbat în vârstă de 38 de ani. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 9.00, individul a intrat într-o salã unde avea loc examenul de licențã și a detonat o bombã pe care o avea în rucsacul din spate. Atentatorul a fost rãnit ușor. La fața locului s-au deplasat o echipă din cadrul Brigăzii Antitero, însoțită de ploițiști și de ofițeri S.R.I.. Specialiștii în antiterorism...

  • Puiu Popoviciu cere despăgubiri de la stat, pe motiv că i s-a pus sechestru pe avere din 2 Iulie 2013 in categoria Social - economic

    Puiu Popoviciu, omul de afaceri anchetat pentru corupție, vrea despăgubiri de la statul român, pe motiv că i s-a pus sechestru pe avere . Avocații au depus o cerere prin care omul de afaceri, prin firma pe care o deține, s-a constituit parte civilă în dosar. Avocații susțin că solicitarea pentru despăgubiri a fost depusă ca urmare a unei erori a procurorilor. Popoviciu cere despăgubiri de la statul român, dar și de la Academia de Științe Agricole și Veterinare.

  • Scriitorul peruan, Mario Vargas Llosa, a primit titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Universitãții Babeș-Bolyai din 21 Mai 2013 in categoria Social - economic

    Eveniment cultural de exceptie, la Cluj Napoca! Scriitorul peruan, Mario Vargas Llosa, laureat al premiului Nobel pentru literaturã în 2010, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitãții Babeș-Bolyai. Fanii celebrului scriitor s-au adunat, toți, în aula universității. Scriitorul a mai fost de douã ori în România pânã acum. Ceremonia organizată la Cluj-Napoca, în onoarea sa l-a impresionat!

  • România participă la proiectul FLAVIA, unul dintre cele mai îndrăznețe în domeniul transportului de mărfuri din Europa din 15 Februarie 2013 in categoria Social - economic

    România participă la unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte de transport de mărfuri din Europa, intitulat FLAVIA. Finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, planul are ca obiectiv principal consolidarea unui coridor de transport de mărfuri între Europa Centrală și Europa de Sud-Est și extinderea transportului containerizat spre țările din regiunea Mării Negre, prin facilitarea transferului modal, de la transportul rutier, la cel feroviar sau fluvial.

  • Percheziții în opt județe, în scandalul diplomelor de la Universitatea "Vasile Goldiș" din 8 Februarie 2013 in categoria Social - economic

    Nume grele din poliție au apărut în scandalul diplomelor, de la Universitatea "Vasile Goldiș" din Arad. Șeful Poliției, Dãnuț Bala, fostul adjunct, Ioan Hadja, și șeful D.G.I.P.I., Pavel Hãlmãgean, sunt audiați ca martori. Potrivit anchetatorilor, a fost descoperită o adevãratã rețea, care vindea diplome de licențã cu sume cuprinse între 100 și 300 de euro. Patru persoane, despre care se presupune că ar face parte din rețea...

  • Ceo doi studenți străini din Sibiu, acuzați de terorism, se comportau ireproșabil din 8 Decembrie 2012 in categoria Social - economic

    Doi tineri amabili și foarte studioși, astfel sunt caracterizați de profesorii și de colegii de facultate, de la Sibiu, cei doi teroriști pakistanezi deconspirați de SRI. În vârstă de 30 de ani, Ramzan Muhammad își făcea doctoratul la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului. Printre domeniile de studiu ale acestuia se număra și chimia. Celălalt se numește Adeel Muhammad, are 19 ani, și se află în România...

  • Doi profesori de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, acuzați de deturnare de fonduri din 20 Septembrie 2012 in categoria Social - economic

    Doi profesori de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești sunt acuzați cã ar fi luat bani din taxele a 150 de studenți înscriși la masterat. Ilegalitatea a ieșit la suprafață în luna iulie, atunci când conducerea universitãții ploieștene a constatat cã 330 de mii de lei nu se regãsesc în conturile unitãții de învãțãmânt. În urma unor verificãri interne, s-a constatat cã studenții viraseră banii aferenți taxelor de școlarizare în douã conturi...

  • 47 de suporteri au fost amendati dupa incidentele din Piata Victoriei din 26 Martie 2012 in categoria Social - economic

    Ploaie de amenzi dupa incidentele de la mitingul de sâmbata al suporterilor Universitatii Craiova, care a avut loc in Piata Victoriei. Protestul din Capitala s-a transformat într-o adevarata bataie cu jandarmii, iar 47 de persoane au ajuns la Politie. La mitingul din Piata Victoriei au participat aproape 300 de suporteri ai echipei Universitatea Craiova. Lor li s-au alaturat si suporteri ai echipelor Steaua, Dinamo si Rapid.

  • Concurs inedit între roboți, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca din 19 Martie 2012 in categoria Social - economic

    Bătălie între roboți, la Cluj-Napoca! Studenții Universității Tehnice și-au demonstrat îndemânarea la cea de-a doua ediție a campionatului de sumo pentru roboți. Peste 20 de echipe s-au înscris în competiție. Studenții au avut de construit un robot complet independent, dotat cu senzori. Regulile concursului sunt aceleași ca la tradiționalul sumo japonez: adversarul trebuie scos din ring.

  • Liberalii cer demisia ministrului Educatiei, Cătălin Baba din 13 Martie 2012 in categoria Social - economic

    Scandalul din Mureș a ajuns si în atentia Opozitiei. Liberalii cer demisia ministrului Educatiei, Cătălin Baba, pentru nerespectarea legii în cazul Universitatii de Medicină si Farmacie de la Târgu Mures. Studenții de la UMF au iesit în stradă, în semn de protest fata de presiunile legate de înfiintarea in cadrul universitatii mureșene a unei linii cu predare în limba maghiară. Liderul PSD îsi amintește că, acum zece ani, au avut loc proteste asemănătoare la Cluj.

  • Deputatii si senatorii UDMR fac presiuni pentru aprobarea liniei maghiare la U.M.F. Tg. Mures din 13 Martie 2012 in categoria Politic

    Proiectul hotărârii de guvern privind înființarea unei linii maghiare de învățământ la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș a fost discutat marți în primă lectură în ședința Executivului. Controversatul proiect este lansat în dezbatere publică pe internet, timp de 10 zile. Mai exact, documentul e postat pe site-ul oficial al ministerului Educației- www.edu.ro. La nivel de Coaliție, UDMR...

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2