Un lider de partid judecat pentru ucidere din culpă are planuri mari în ceea ce privește viitorul său politic. Nimeni altul decât Gabriel Oprea, a declarat că partidul lui candidează la europarlamentare. El a declarat, într-o conferință...
Sfârșit de săptămână marcat de reuniuni politice la vârf! Liderii PNL reuniți sâmbătă la Gura Humorului, unde a avut loc ședința Biroului Permanent Național, au stabilit prioritățile legislative pe care aleșii liberali le vor susține în sesiunea parlamentară de toamnă. Printre acestea se numără modificarea statutului polițistului, legea învățământului profesional...
Uniunea Națională pentru Progresul României, formațiunea primului ministru interimar Gabriel Oprea, a fuzionat cu Partidul Poporului - Dan Diaconescu, codus de Simona Man! Cei doi lideri politici au semnat, luni, actele privind fuziunea. Totodată, Gabriel Oprea a semnat un acord de colaborare cu Federația Națională a Pensionarilor din România, organizație cu circa 500.000 de membri.
Consultări-maraton la Palatul Cotroceni, între președintele Klaus Iohannis și liderii partidelor parlamentare! Principala temă de discuție: finanțarea Armatei Române! Liderii PSD, PNL, UNPR, PC, UDMR, PPDD și ai minorităților au intrat rând pe rând la consultările privind încheierea unui acord politic, cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării...
Atac la PSD! PDL va sesiza Comisia de la Veneția, cu privire la presiunile pe care PSD le face asupra primarilor PDL, precum și la Ordonanța de Urgență prin care vicepremierul Liviu Dragnea vrea să legifereze "furtul politic al primarilor", a declarat, duminică, prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu. Potrivit Mediafax, Cătălin Predoiu a susținut, duminică, într-o conferință de presă, că PSD și aliații săi...
Potrivit rezultatelor parțiale ale alegerilor europarlamentare 2014, comunicate de Biroul Electoral Central la ora 17.00, Alianța PSD-UNPR-PC a obținut cele mai multe procente, 37,60 %, fiind urmată de PNL, cu 15 % și de PDL, cu 12,23 %. Marea surpriză a alegerilor este independentul Mircea Diaconu, care a obținut 6,81 %, rezultat peste cel obținut de UDMR, cu 6,30 % și de PMP, cu 6,21 %. În urma scrutinului...
O nouă alianță pe scena politică! Luni a fost lansată Uniunea Social-Democrată, având în componență PSD, PC și UNPR. Alianța electorală este realizată în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European. Primarul general al Capitalei Sorin Oprescu, girează coaliția din care PNL nu face parte. Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute, că nu a respins niciodată ideea de a candida cu USL...
Lavinia Șandru se retrage din politică! Ea si-a anuntat demisia din UNPR, nemulțumită din cauza numărului redus de colegii obținute de partidul său, în cadrul USL, pentru alegerile parlamentare din decembrie. Potrivit Laviniei Șandru, la negocierea din cadrul USL, președintele UNPR, Gabriel Oprea, nu a reușit să obțină decât șapte colegii eligibile din cele 30 deținute de PSD.
După doi ani în care s-au acuzat reciproc de trădare, Victor Ponta și Gabriel Oprea au bătut palma si au semnat un protocol pentru susținerea viitorului Executiv USL. Un alt protocol pe care și-au pus semnătura cei doi lideri vizează colaborarea între grupurile parlamentare PSD și UNPR. Premierul desemnat și-a motivat decizia prin necesitatea de a forma o majoritate confortabilă pentru noul cabinet, iar Oprea...-
A cucerit Cupa Campionilor cu Steaua, în calitate de antrenor secund-jucător și a condus generația de aur pe locul 5 în lume, la mondialul american din '94, iar acum se pregătește să dribleze tot ce-i iese în cale pentru a lua Bucureștiul sub comandă. Este vorba despre fostul selecționer al României, Anghel Iordănescu, candidatul UNPR la Primăria Capitalei. Lansat oficial în cursa electorală, tata Puiu...
Silviu Prigoana este candidatul PDL la Primaria Capitalei, Toader Paleologu intra in cursa electorala pentru Sectorul 1, Liviu Negoita canideaza, din nou, la 3, iar Cristian Poteras canideaza tot la Sectorul 6. Presedintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, a anuntat sambata, dupa incheierea sedintei Biroului Permanent al organizatiei ca Partidul Democrat Liberal merge pe lista proprie la Bucuresti.
Procurorii DIICOT Galați au reușit să destructureze o rețea, formată din 22 de persoane, care opera în domeniul afacerilor ilegale cu terenuri. Printre suspecți se numără și deputatul UNPR Mihail Boldea, care a fost reținut alături de alte șapte persoane, sub acuzația de înșelăciune, fals în înscrisuri și uz de fals. Boldea îi acuză, însă, pe procurorii DIICOT de abuz. Potrivit anchetatorilor, suspecții identificau imobile și terenuri...
Președintele Consiliului Județean Iași, Constantin Simirad, s-a înscris în UNPR. Politicianul va ocupa funcția de vicepreședinte al partidului si va coordona organizatiile din judetele Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui. In octombrie, liderul progresiștilor, Gabriel Oprea, declara că tandemul Tudor Ciuhodaru-Constantin Simirad reprezintă echipa câstigatoare la Iasi, la alegerile locale de la finalul acestui an.
116 mii de euro. Aceasta ar fi suma maxima alocata de Guvern fiecarui colegiu reprezentat de un parlamentar ai puterii. Cel puțin așa au declarat, pentru jurnalistii de la ''Gândul'', surse din PDL. Aceleasi surse spun ca sumele sunt diferențiate în functie de numarul si de valoarea proiectelor depuse. Banii vor ajunge în teritoriu direct prin alocările bugetare pentru anul viitor si sunt destinati finalizarii lucrarilor de infrastructura.
Președintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, este convins că România a avut norocul ca, în perioada crizei economice, să aibă ca președinte "un bărbat de stat, un patriot", care a sprijinit Guvernul dincolo de orice calcul politic. Declarația a fost făcută, la Cluj, în cadrul reuniunii organizațiilor UNPR din regiunea Nord-Vest, de la care nu au lipsit Marian Sîrbu și Cristian Diaconescu.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019