Codul portocaliu de caniculă nu vizează și stațiunea montană Stâna de Vale, care, de la înălțimea celor 1.100 de metri, îi tratează pe turiști cu răcoarea brazilor și cu apa rece a izvoarelor cristaline din Apuseni. Bastion al sănătății și al buneidispoziții, situat în Masivul Vlădeasa, Stâna de Vale este locul de pornire a 16 trasee montane marcate. De aici, se poate ajunge la cea mai mare cascadă din România...
Un refugiu, pentru românii care vor să se pună la adăpost de caniculă, este muntele. Stațiunile montane le oferă turiștilor oazele de răcoare și verdeață care asigură temperaturi suportabile, în această perioadă. Stana de Vale, stațiunea situată la 1100 de metri altitudine, în Masivul Vlădeasa, din inima Apusenilor, are luminisuri umbrite de cetina bradului si izvoare limpezi ca lacrima. Din Stana de Vale pleaca 16 trasee montane.
Ploile, vântul și frigul se transformă repede în amintire, mercurul se ridică tot mai sus în termometru, iar românii redevin tentați de zonele în care adierea vântului și susurul izvoarelor le pot aduce alinarea, pe vreme de caniculă. Cu circa 14 grade noaptea si putin peste 25 de grade ziua, stațiunea Stâna de Vale reprezintă un punct de atracție important, pentru turiștii care aleg să-și petreacă vacanța sau weekendurile la munte.
Romanii se refugiază din calea caniculei, care pe unde pot! Unii au împânzit litoralul Marii Negre, altii și-au îndreptat pașii spre oazele de racoare si verdeata din munti. Turistii care s-au oprit în statiunea Stana de Vale, au fost atrași de racoarea placuta a muntelui in miez de vara si de peisajul de basm. Statiunii Stana de Vale, i se potriveste perfect expresia “in inima muntilor”. Situata in inima Muntilor Apuseni, in masivul Vladeasa...
Suntem sub avertizare de caniculă în sudul și estul țării și meteorologii spun că ne putem aștepta la ploi și vijelii în restul țării. Sunt, însă, și locuri ferite de caniculă și vijelii, create, parcă, doar pentru odihnă distracție. La Stana de Vale, în Munții Apuseni, vremea e frumoasă, cu temperaturi ce se vor încadra în zilele următoare, între 22 și 28 de grade, în timpul zilei și în jur de 15 grade, noaptea.
Dacă două sute de mii de români preferă litoralul Mării Negre, alte sute de mii s-au îndreptat către munți. Cu temperaturi oscilând în jurul valorii de 28 de grade, stațiunile montane sunt oaze de răcoare și relaxare. La Stana de Vale, în Munții Apuseni, turiștii au de ales între a se relaxa în luminișurile întrezărite prin cetina brazilor, în prejma izvoarelor limpezi ca lacrima, sau a face drumeții pe traseele montane având ca punct de plecare...
Suntem sub avertizare de caniculă, litoralul rămâne sub asediul vântului puternic și doar căteva zone, în general situate la altitudini ridicate, se bucură de un regim termic suportabil. În stațiunile montane, mercurul termometrului arată valori sub 30 de grade. La Stana de Vale, la 1100 de metri altitudine, valorile termice se situează în jurul a 27 de grade ziua și 13 noaptea. Stațiunea din Masivul Vlădeasa...
Canicula revine în forță. litoralul este sub asediul vântului puternic, zone mai restrânse sunt lovite de ploi torențiale. Sunt, însă, în România, și locuri protejate de capriciile acestei veri, în care mercurul termometrului arată valori atractive, iar vântul se transformă în adiere. Stațiunile montane! Stâna de Vale din Masivul Vlădeasa, îi răsfață pe turiști cu 22 - 23 de grade Celsius și un peisaj de basm. Situata in inima Muntilor Apuseni...
Canicula se menține în jumatatea de sud a țării și temperaturile se anunță un pic mai scăzute în restul regiunilor. Potrivit A.N.M, atentionarea meteo de caniculă este valabilă până marți. Nu este exclus, însă, ca avertizarea de caniculă să se prelungească, în condițiile în care valorile termice se mențin la un nivel ridicat și în zilele următoare, mai ales in regiunile sudice. Românii care se topesc de căldură...
Atentionarea meteo de caniculă, extinsă pentru luni și marți. Administrația Naționala de Meteorlogie a extins avertizarea meteo de canicula si pentru 23 și 24 iuliedeoarece, în acest interval, vremea se va mentine calduroasă, local caniculara in sudul tarii, unde indicele temperatura-umezeala va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic, iar temperatura aerului va avea frecvent valori de 36, 37 de grade Celsius.
Romanii fug de canicula, care pe unde pot. Unii se indreapta spre litoralul Marii Negre, altii se pierd in oazele de racoare si verdeata din munti. Turistii care se indreapta spre statiunea Stana de Vale aleg racoarea placuta a muntelui in miez de vara si momentele de relaxare intr-un peisaj de basm. Situata in inima Muntilor Apuseni, in masivul Vladeasa, la 1100 de metri altitudine, cu luminisuri umbrite de cetina bradului...
Ultima rabufnire a iernii, la inceputul saptamanii, nu a mai avut putere. Cateva ore a nins ca-n basme, dar primavara s-a aratat mai puternica. Spre bucuria turistilor iubitori de sporturi de iarna, la munte a ramas insa un strat de zapada numai bun pentru schi, sanius, snowboard sau pentru cursele cu snowmobile. In statiunea Stana de Vale, vremea va fi capricioasa miercuri, dar, de joi, soarele isi intra in drepturi...
Cadourile oferite de domni iubitelor sau sotiilor, de 8 Martie, nu inseamna doar flori, bijuterii sau distractie in cluburi, ci si o incursiune la munte, acum, cand zapada isi mai pastreaza calitatile pentru practicarea sporturilor de iarna. Si, este dovedit, schi, sanius ori snowboard in doi, in peisajul hibernal al muntelui, aduce un plus de savoare in aceasta zi speciala. Mai cu seama ca temperaturile...
Vesti bune pentru iubitorii muntelui. In statiunile montane, stratul de zapada se mentine optim pentru schi, sanius ori snowboard. Temperaturile sunt, de asemenea, potrivite pentru aceasta perioada, La Stana de Vale, se vor situa intre minus 12 si minus 4 grade in zilele urmatoare, iar duminica mercurul termometrului ar putea urca pana la minus un grad. De asemenea, partia din statiunea situata in masivul Vladeasa...
Vesti bune pentru iubitorii muntelui. In statiunile montane, stratul de zapada se mentine optim pentru schi, sanius ori snowboard. Temperaturile sunt, de asemenea, potrivite pentru aceasta perioada, La Stana de Vale, se vor situa intre minus 12 si minus 4 grade in zilele urmatoare, iar duminica mercurul termometrului ar putea urca pana la minus un grad. De asemenea, partia din statiunea situata in masivul Vladeasa...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019