Fenomen rar întâlnit în țara noastră. O furtună de nisip mătură de două zile drumul care leagă Buzăul de Slobozia. Rafalele, care suflă cu peste 50 de kilometri la oră, ridică praful de pe câmp și îl transportă în aer pe o distanță care depășește cinci kilometri. Fenomenul meteorologic este periculos pentru șoferi. Conducătorii auto sunt nevoiți să parcurgă aproape un kilometru în interiorul pâclei roșiatice, unde vizibilitatea nu trece de doi metri.
Ploaia și vântul puternic au făcut ravagii, joi noapte, pe străzile Capitalei! Peste opt mașini aflate pe Bulevardul Ștefan cel Mare au fost avariate, după ce un copac din fața Spitalului Colentina s-a prăbușit peste ele. Nicio persoană nu a fost rănită. Autoritățile au trimis în zonă două echipaje de descarcerare, pentru a îndepărta plopul căzut pe autoturisme. Iarna va continua să-și facă de cap în toată țara.
Porturile maritime și fluviale au rămas închise pe litoral, din cauza furtunii puternice care a afectat județul Constanța. Din cauza valurilor mari și a viscolului, autoritățile locale au menținut restricțiile de navigație.
Furia iernii s-a dezlănțuit pe litoral. Din cauza vântului care a suflat cu aproape 80 de kilometri la oră, autoritățile constănțene au luat decizia să închidă porturile de la Marea Neagră, precum și Canalul Sulina.
Vremea se raceste accentuat in toata tara. Astfel, temperatura aerului va scadea în toate regiunile, începând din cursul acestei nopti. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare pentru răcire accentuată și intensificări ale vântului în intervalul 8 octombrie, ora 2.00 - 9 octombrie, ora 8.00.
Stare de alertă pe plajele Mării Negre! Salvamarii au arborat steagul roșu de pericol, în toate posturile supravegheate de pe litoral, ceea ce înseamnă scăldatul interzis. Vântul puternic a provocat o uriașă furtună de nisip pe plajă, iar valurile mării au trecut de doi metri înalțime. Salvamarii au stat cu ochii pe puținii turiști care s-au încumetat să intre în apă. Din păcate, au fost și turiști care au ignorat avertismentele salvamarilor...
"Flacãra democrației", aprinsă în urmă cu o săptămână, la Cluj, de președintele suspendat, Traian Băsescu, a ajuns la Buzău! Vîntul puternic le-a dat, însă, de furcă, tinerilor democrat-liberali, care au preluat făclia de la colegii lor din Vrancea. Flacăra s-a stins de mai multe ori, iar oamenii cred că e semn rău. Tinerii spun, însă, stingerea repetată a făcliei demonstrează că pentru democrație trebuie să lupți.
Meteorologii au emis, sambata, o noua avertizare de averse, descarcari electrice si intensificari ale vantului, pentru zilele de sambata si duminica. Atentionarea meteo de vreme rea a intrat in vigoare sambata, la ora 12.00, si expira duminica, la ora 21.00. Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, sambata si duminica instabilitatea atmosferica se va mentine accentuata, indeosebi in zonele deluroase si montane...
O batrana din localitatea Chicerea, judetul Iasi, si-a pierdut viata din cauza vantului extrem de puternic. Femeia, in varsta de 67 de ani a fost luatã de vânt si aruncatã în mijlocul strãzii, chiar în fata unei masini. Soferul venea, împreunã cu sotia, dinspre Vaslui spre Iasi când s-a trezit cu femeia în mijlocul strãzii. Impactul a fost fatal pentru femeie. Medicii de pe ambulantã au ajuns imediat la locul tragediei, dar, in ciuda eforturilor, nu au putut sa o salveze.
Furtuna anuntata de codul galben emis la sfarsitul saptamanii trecute a facut ravagii in intreaga tara. La Braila, o statie de autobuz a fost distrusa de doi copaci smulsi de vijelie. Din fericire, nimeni nu a fost ranit, desi in statie se aflau mai multi oameni. Vântul puternic a rupt si doi copaci bãtrâni. Unul dintre ei s-a prãbusit peste o baracã, iar altul peste o casã. La Suceava, vantul care a suflat cu peste 80 de kilometri pe ora...
Vremea continua sa se raceasca treptat. Cerul va fi acoperit de nori și trecãtor vor fi condiții sã ningă slab. Vântul va fi liniștit și moderat, iar meteorologii prognozează dimineața minus 3 minus 4 grade în oraș și minus 5 minus 6 grade în împrejurimi și la amiază o maximă de cel mult 3 grade.
Între două zile toride, în mai multe colțuri ale țării si-au făcut apariția furtuni violente. Vijellile au afectat judetul Harghita si, in special, Miercurea Ciuc. Au fost ploi torentiale, insotite de fulgere, rafale de vânt si grindină de mãrimea unui ou de porumbel. Sistemul de canalizare nu a fãcut față, iar apa s-a revărsat pe străzi. În Ploiesti, mai multi copaci au fost doborâti de vântul puternic.
Capriciile vremii ii surprind pana si pe meteorologi. In plina vara, la Vârful Omu a nins viscolit, iar stratul de zăpadă a depasit cinci centimetri. Frigul a afectat mai multe regiuni. Pe langa temperaturile scazute, sunt semnalate ploi torentiale in 13 județe, din centrul și nordul țării. Acestea sunt, încă de marti, sub avertizare meteo de cod galben de ploi cu grindină și vânt puternic. In Bucegi, pe Valea Cerbului, este mai degrabă o atmosferă de toamnă.
Ninsoare si vant puternic in Sud-Estul tarii! Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cu cod galben de intensificări ale vântului și ninsoare pentru șase județe: Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea. In Dobrogea, Bărăgan și în sudul Moldovei ninge, iar vântul are intensificări ce depasesc la rafală 60 de kilometri la oră.
Cod galben de vânt, ninsori și polei în Moldova și centrul țării! Meteorologii au trimis marți o atenționare cod galben valabilă în intervalul 1 decembrie, ora 2:00- 2 decembrie, ora 8 pentru nordul, nord-estul și regiunile din centru.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019