Clipe de groază, pentru trei turiști, care s-au aventurat pe un traseu din Munții Bucegi! Din cauza ghețușului, aceștia au căzut într-o râpă adâncă! Victimele, care s-au ales cu multiple traumatisme, au fost scoase din prăpastie cu ajutorul salvamontiștilor. Misiunea acestora a fost una extrem de dificilă, mai ales la coborâre. Cei trei turiști făceau parte dintr-un grup mai mare. Imediat după producerea accidentului...
Accident grav în Bistrița! Un șofer a ajuns cu mașina într-un copac, după ce, la o trecere peste calea ferată, a apăsat prea tare pedala de accelerație. Automobilul a zburat pur și simplu și, în urma impactului, s-a rupt în două. Victimele au fost transportate în stare gravă, la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița.
Trei români au murit și alți 18 sunt grav răniți, în urma unui accident în lanț, produs în Ungaria, pe autostrada M5, la aproximativ 25 de kilometri sud-vest de Budapesta. Răniții au fost transportați de urgență la patru spitale din Ungaria, dar autoritățile de la București au anunțat că vor fi transferați cu un avion militar, la unități sanitare din țară. Întreaga acțiune este coordonată de secretarul de stat, Raed Arafat.
Grav accident rutier, provocat de primarul comunei buzoiene Smeeni! Edilul a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar autoturismul pe care îl conducea s-a izbit violent de o macara, care venea din sens opus. Două persoane, mamă și fiică, pe care primarul le luase la ocazie, au ajuns la spital, în timp ce edilul a fost salvat de airbag. Polițiștii cred că primarul avea viteză foarte mare, în condițiile în care urmele de frânare...
Fostul realizator de televiziune, Șerban Huidu, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru accidentul din 2011, în urma căruia trei persoane și-au pierdut viața. Asta după ce magistrații Curții de Apel Brașov au majorat cu doi ani decizia inițială, dată de Tribunalul București. Rudele victimelor sunt nemulțumite de sentință și spun că își vor căuta dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Măsuri speciale, la Ruginoasa! Tradiția respectată an de an, pe 31 decembrie, în localitatea ieșeanã Ruginoasa, mobilizează autoritățile, după ce, în anii trecuți, bătaia cu bâte dintre flăcăi s-a lăsat cu victime. Pentru luni, 31 decembrie, 200 de jandarmi au fost dislocați în zonă, ca să prevină ca ciomăgeala dintre cele două cete de feciori să degenereze în alte violențe. Anul trecut, tradiționala bãtaie a dus la rãnirea gravã...
Un mort și șapte răniți grav, printre care și un copil! Acesta este bilanțul accidentului rutier produs, în a doua zi de Crăciun, pe Drumul European 70, în apropierea localității Dioști, din județul Olt. Impactul dintre cele două mașini a fost atât de puternic încât una dintre ele s-a răsturat de câteva ori în afara carosabilului.
Un nou adãpost pentru victimele violenței domestice, inaugurat în Capitalã! La fiecare 10 minute, în România, cinci femei sunt victimele violenței în familie, însã puține au curajul sã cearã ajutor. Anul trecut, 100 și-au gãsit sfâșitul sub loviturile bărbaților care au jurat în fața lui Dumnezeu că le vor iubi și vor avea grijă de ele. Dintre femeile care au scăpat cu zile în urma agresiunilor, doar 4.800 de femei și-au dat în vileag soții bãtãuși.
Cinci persoane au fost rãnite, vineri dimineațã, într-o explozie produsã într-un bloc din localitatea gorjeanã Bumbești Jiu. Deflagrația, care s-a produs cel mai probabil din cauza unei acumulãri de gaze, a fost urmatã de un incendiu și a afectat 10 apartamente. Victimele au fost duse la Spitalul Județean Gorj, douã dintre ele în stare gravã. Proprietarul locuinței în care s-a produs explozia a fost trimis la Spitalul de Arși din Capitală.
Accident în lanț la ieșirea din Constanța către Cernavodă. Două persoane au fost rănite, după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit cu o autoutilitară și a luat foc. Martorii spun că șoferul autoturismului este vinovat, pentru că a călcat linia dublă continuă. Impactul a fost atât de puternic, încât victimele din mașină au fost aruncate pe carosabil. În urma impactului, autoutilitara a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu alte două mașini.
Opt familii din județul Arad își plâng morții, în urma tragicului accident, produs sâmbătă-seară, între localitățile Lipova și Otvoș. Este vorba despre opt bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, care se aflau în mașina făcută praf după coliziunea cu un TIR. Ipoteza luată în calcul de anchetatori, că șoferul microbuzului ar fi adormit la volan, este respinsă de rudele victimelor. Șapte dintre bărbați au murit pe loc, iar un altul a murit o zi mai târziu, la spital.
Incendiul violent izbucnit, joi, într-un bloc din municipiul Hunedoara a făcut cinci victime: patru oameni au ajuns la spital intoxicați cu fum, iar un altul cu arsuri ușoare. În apartamentul cuprins de flăcări, se aflau o fetiță de patru ani și un cățel, care au fost salvați de un vecin. La vederea fumului, micuța s-a dus la fereastră și a alertat-o pe bunica sa, care întindea rufele în fața blocului.
Grav accident de circulatie, pe drumul dintre Oradea si Satu Mare, în dreptul localitãtii Ianca. Douã persoane se aflã în stare gravã la Spitalul Judetean din Oradea, iar alte nouã persoane au fost usor rãnite. Totul s-a întâmplat dupã ce un autoturism a intrat pe contrasens si s-a ciocnit frontal cu un microbuz de transport în comun.
Cinci persoane, printre care și un copil de un an, au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Național 7, între Novaci și Târgu Jiu. Un șofer găbit a efectuat o depășire riscantă și a acroșat autoturismul care venea din sens opus. Una dintre mașini avea la bord o familie care venea de pe Transalpina. La fața locului, s-au deplasat patru ambulanțe și un echipaj SMURD, care au transportat victimele...
Doi oameni au fost grav răniți, în urma unui carambol provocat de un TIR pe Drumul Național 6, în apropiere de Porțile de Fier. Autotrenul a lovit din spate o autoutilitară și un autoturism, care așteptau la semafor. Cele două vehicule au ajuns astfel pe contrasens, acolo unde au fost lovite de un alt TIR. Victimele au fost transportate la spitalul din Drobeta-Turnu Severin.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019