Schimbare radicală a vremii. La munte a nins și chiar s-a depus un strat de zăpadă de câțiva centimetri. Meteorologii spun însă că temperaturile vor crește din nou, spre sfârșitul săptămânii, iar cerul se va limpezi. Deocamdată, locuitorii zonelor de munte au fost martorii primei zăpezi. În Masivul Rarău din Suceava a nins ore în șir, iar vântul a suflat cu putere.
Calendaristic suntem în plină toamnă, dar după temperaturile acestei perioade, parcă am fi în miez de vară. Ei bine, potrivit meteorologilor, zilele caniculare devin în curând amintire, pentru că, în sfârșit, temperaturile or să sacdă până la limita normală acestei perioade. Nu acum, ci peste câteva zile, după cum reiese din informarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie...
Vreme umedă și rece în toată țară! 4 județe sunt sub avertizare cod portocaliu de ploi torențiale și vânt puternic, iar pericolul de inundații pândește pe mai multe râuri din sudul și sud-vestul țării. Mai mult, iarna s-a instalat deja la munte, unde la altitudini de peste 2.300 de metri ninge. În Bucegi, pe vârful Omu, s-a înregistrat un grad Celsius, însă, din...
Vreme extremă, în România! În vreme ce unele zone sunt dominate de caniculă, altele sunt lovite de furtuni violente care provoacă pagube. Ploile torențiale au fost însoțite, pe alocuri, de grindină, care a făcut prăpăd pe unde a lovit. La Pitesti, un copac smuls din rădăcini de vântul puternic a distrus cinci mașini.
Vești bune de la meteorologi. După ce am avut parte de câteva zile friguroase și ploioase, săptămâna această debutează cu vreme frumoasă în aproape toată țara. Luni, ploile se domolesc aproape complet, iar temperatura aerului va ajunge la valori maxime cuprinse între 23 și 29 de grade.
Pe litoral, în acest weekend, turiștii au suportat o vreme de toamnă! Oamenii abia indraznesc să iasă la o plimbare pe faleză. Au fost si unii mai curajosi, insă, care au profitat de valuri. Sute de sportivi din toată țara au înotat în apă mării.
Vreme capricioasă în ultimele zile ale lunii iunie! Dacă săptămâna a început cu vreme plăcută în majoritatea regiunilor țării, în zilele următoare instabilitatea atmosferică se va accentua, spun meteorologii. Acest lucru se va întâmpla din cauza unor sisteme frontale, care vor traversa România de la vest la est. Pe spații mici, ploile vor fi abundente și nu este exclus să cadă și grindină.
Vremea s-a schimbat radical în toată țara! La munte s-au înregistrat chiar și zero grade Celsius în această dimineață. Turiștii spun că îngheață în vacanță și nu pot urca pe munte.
Vremea continuă să fie capricioasă în toată țara. Ploile se vor muta treptat din vestul și centrul țării în jumătatea de est, iar temperaturile se vor schimba de la o zi la alta. Cel mai cald va fi zonele de câmpie unde se vor depăși 25 de grade.
Vremea extremă a făcut ravagii în mai multe zone ale țării. Meteorologii au emis cod galben de vijelii în peste jumătate de țară și cod galben de inundații în 13 județe. Un copil din Ialomița a murit după ce a fost lovit de trăsnet. Orașul Tulcea a fost pur și simplu înghițit de ape după o rupere de nori. În doar zece minute de ploaie, circulația a fost paralizată.
După câteva zile toride, vremea s-a schimbat radical! Furtunile au făcut prăpăd în multe zone ale țării. În comuna Florești, la câțiva kilometri de Cluj-Napoca, a căzut grindină, și doar în câteva minute șoselele au fost acoperite de gheață. Șoferii nu și-au mai putut continua drumul și au tras pe dreapta. Mai mult, călătorii din orașe au rămași în tramvaie fără curent.
Avertizarea meteo de vreme severă în jumătatea de nord a țării, prelungită până în data de 27 mai, la ora 18.00. Administrația Națională de Meteorologie atenționează că vor fi înregistrate precipitații abundente însoțite de descărcări electrice, care, pe alocuri, vor căpăta aspect de vijelie. Temperaturile se vor situa sub cele climatologic specifice datei din calendar. Cu precădere în Câmpia și Dealurile...
Vremea se schimbă drastic din această seară. Meteorologii au emis o informare de ploi torențiale, grindină și vânt, valabilă până marți dimineață. Începând de luni după-amiază, până marți dimineață, astfel de fenomene vor fi prezente în sudul, centrul, nord-vestul și nordul țării. Hidrologii au emis o atenționare de cod galben de inundații pentru râuri din zece județe din sudul și vestul...
Luna mai aduce temperaturi ca-n plină vară! Oamenii au început să meargă mai mult în parcuri pentru a sta la umbră și s-au răcorit cu înghețată. Și aceasta pentru că temperaturile au atins și 35 de grade, în unele zone din țară.
Val de căldură în toată țara. Meteorologii anunță că în prima parte a săptămânii, temperaturile vor continua să crească. Vremea va deveni chiar deosebit de caldă în regiunile sud-vestice, unde se vor înregistra maxime termice de până la 30 de grade, plecând de la 16 grade în deltă și pe litoral. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare peste zi, iar vântul va sufla cel mult moderat, cu ușoare intensificări la munte și în Dobrogea.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019